România va juca primul meci la Euro 2020 împotriva Austriei dacă trece de baraj. Urmează meciurile cu Ucraina și Olanda. Portugalia, Germania și Franța, în aceeași grupă

România va juca primul meci la Euro 2020 împotriva Austriei dacă trece de baraj. Urmează meciurile cu Ucraina și Olanda. Portugalia, Germania și Franța, în aceeași grupă
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 19:25 | România își știe deja adversarele, în cazul în care va trece de barajul cu Islanda, Bulgaria și Ungaria. Naționala lui Rădoi va ocupa poziția a patra în grupa C. Asta înseamnă că va juca, în următoarea ordine, cu Austria, Ucraina și Olanda. Practic, se repetă situația de la Euro 2008, atunci când am jucat ultimul meci din grupă, cel decisiv, cu „Portocala Mecanică”.

UPDATE 19:25 | A început tragerea la sorți efectivă. Pentru că o parte din țările calificare își știu deja grupa, rămâne de aflat doar ce poziție din grupă li se va repartiza gazdelor, pentru a afla ordinea meciurilor. Francesco Totti a extras capii de serie, Ruud Gullit s-a ocupat de urna a doua, Phillip Lahm de cea de-a treia, în timp ce Iker Casillas va lua în primire țările din urna a patra.

Ordinea meciurilor este următoarea:

Prima etapă: 1 vs 2 și 3 vs 4
A doua etapă: 1 vs 3 și 2 vs 4
A treia etapă: 1 vs 4 și 2 vs 3

În acest moment, țintarul arată astfel:

Grupa A (Roma și Baku)
– Turcia
– Italia
– Țara Galilor
– Elveția

Grupa B (Copenhaga și Sankt Petersburg)
– Danemarca
– Finlanda
– Belgia
– Rusia

Grupa C (București și Amsterdam)
– Olanda
– Ucraina
– Austria
– Playoff D (în cazul în care România NU se califică. Dacă România se califică, caștigătoarea playoff-ului D cade în grupa F)

Grupa D (Wembley și Glasgow)
– Anglia
– Croația
– Playoff C
– Cehia

Grupa E (Bilbao și Dublin)
– Spania
– Suedia
– Polonia
– Play-off B

Grupa F (Munchen și Budapesta)
– Playoff A (în cazul în care România NU se califică)
– Portugalia
– Franța
– Germania

Playoff-urile de calificare sunt următoarele:

A: Islanda – România și Bulgaria – Ungaria
B: Bosnia – Irlanda de Nord și Slovacia – Irlanda
C: Scoția – Israel și Norvegia – Serbia
D: Kosovo – Macedonia și Georgia – Belarus

UPDATE 19:25 | Se pregătește începerea tragerii la sorți. Pe scenă au fost invitate mai multe nume importante din fotbal pentru a ajuta la extragerea echipelor: Iker Casillas, Francesco Totti, Phillip Lahm, Ruud Gullit, Andrei Arshavin, Marcel Desailly.

UPDATE 19:20 | Joao Mario și Ricardo Carvalho au fost invitați să vorbească despre triumful Portugaliei din 2016.

A fost un moment istoric pentru mine, pentru toți portughezii. Va fi o zi pe care nu o vom uita. Vom încerca să câștigăm titlul din nou. A fost o zi extraordinară”, a declarat Joao Mario, cel care a fost punctul de referință al mijlocului Portugaliei în această seară.

Mulți oameni au așteptat asta. Se vedea cât de bucuroși și cât de mândri de noi erau. Au așteptat foarte mult acest moment”, a spus și Ricardo Carvalho, cel care va ajuta și la efectuarea tragerii la sorți.

UPDATE 19:15 | Imnul oficial al Euro 2020 va fi compus de celebrul DJ Martin Garrix. Olandezul a fost invitat pe scenă și, vizibil emoționat, a explicat cât de mândru este de postura propusă de UEFA.

Este o mare onoare. Muzica e un lucru pe care toată lumea îl înțelege. Abia aștept să ascultați melodia pe care am compus-o. Cel mai bun lucru legat de turneu e că strânge toată lumea laolaltă”, a spus DJ-ul în fața invitaților prezenți.

Ulterior, Orchestra Simfonică București a interpretat în stil propriu mai multe hit-uri ale artistului.

UPDATE 19:10 | Gala începe cu un spectacol acrobatic, care a fost acompania de Orchestra Simfonică a Bucureștiului. În timpul actului artistic, fiecare membru al trupei de acrobați era îmbrăcat cu un tricou pe care era inscripționat numele unuia din orașele gazdă ale Euro 2020. România a fost reprezentată de un puști de aproximativ 10 ani, Andrei Urzică.


UPDATE 18:30 | Personalități din lumea sportului își fac apariția. Actualul selecționer Mirel Rădoi a sosit alături de președintele FRF, Răzvan Burleanu. Surprinzător, cei doi au fost însoțiți și de fostul tehnician al primei reprezentative, Cosmin Contra. Gabriela Szabo, fostă mare atletă și actual director general al CSM București, dar și personalități precum Luis Figo, Davor Suker, Fernando Santos, Lucian Sânmărtean, Belodedici,  Vlădoiu sau oficiali ai cluburilor din Liga 1 și ai FRF sunt prezenți. Anghel Iordănescu a „încălzit” atmosfera cu câteva glume.

UPDATE | Măsuri de securitate excepționale: Este verificată toată zona, fiind folosiți inclusiv câini polițiști, iar fiecare mașină e inspectată cu ajutorul unor oglinzi telescopice –  ajuta la prevenirea si combaterea unui eventual act terorist.

România va găzdui, sâmbătă, 30 noiembrie, tragerea la sorți pentru EURO 2020. Evenimentul se va desfășura la Romexpo, în nordul Capitalei, și va fi prezentat de una dintre cele mai frumoase jurnaliste sportive din România, Corina Caragea.

Tragerea la sorți EURO 2020 România: la ce oră se desfășoară extragerile pentru grupe

Tragerea la sorți EURO 2020 România. Evenimentul, găzduit pentru prima dată în țara noastră, va începe la ora 19:00 și va fi transmis, în direct, pe Pro TV. De asemenea, jurnaliștii site-ului ProSport.ro vă vor ține la curent despre componența grupelor EURO 2020 în cadrul unui LIVE TEXT.

Corina Caragea, știrista de la Pro TV,  va prezenta, alături de jurnalistul portughez Pedro Pinto, evenimentul mult așteptat de microbiști. Ambele gazde au primit din timp, din partea UEFA, desfășurătorul evenimentului, regulamentul extragerii și dialogul pe care îl vor purta cu Aleksander Ceferin, președintele UEFA.

Momente artistice la stabilirea grupelor

Invitații și telespectatorii vor putea urmări și o serie de momente artistice în cadrul extragerii pentru grupele EURO 2020. Astfel, de pe scenă se vor auzi Orchestra Simfonică București, alături de compozitorul Franck van der Heijden și artiștii ”The 7 Fingers”.

Cine va participa la tragerea la sorți Euro 2020 din România

Tragere la sorți EURO 2020 România. La evenimentul de la Romexpo vor fi prezenți mai mulți selecționeri ale naționalelor calificate la turneul final. Printre ei îi amintim pe Gareth Southgate – antrenorul Angliei, Didier Deschamps – antrenorul Franței, Joachim Low – antrenorul Germaniei, Roberto Mancini – antrenorul Italiei, Luis Enrique – antrenorul Spaniei, Andriy Shevchenko – antrenorul Ucrainei și Ryan Giggs – antrenorul Țării Galilor.

Echipele calificate direct și posibilități de grupe

Țările care au reușit să treacă de faza preliminară a EURO 2020 și s-au calificat în turneul care se va desfășura în mai multe țări, sunt următoarele: Țara Galilor, Anglia, Cehia, Ucraina, Portugalia, Germania, Olanda, Elveția, Danemarca, Croația, Spania, Suedia, Polonia, Austria, Franța, Turcia, Belgia, Rusia, Italia și Finlanda. De asemenea, la turneul final se vor mai califica și câștigătoarele celor patru baraje, ale căror rezultate le vor afla în luna martie a anului viitor. Printre echipele care își joacă ultima șansă la calificarea la EURO 2020 se numără și România.

Pentru extragere vor fi pregătite patru urne, fiecare având în ele câte 6 bilețele. Astfel, în prima urnă vor fi următoarele țări: Belgia, Italia (țară gazdă), Anglia (țară gazdă), Germania (țară gazdă), Spania (țară gazdă) și Ucraina. În a doua urmă: Franța, Polonia, Elveția, Croația, Olanda (țară gazdă) și Rusia (țară gazdă)

În cea de-a treia urnă de la tragerea la sorți EURO 2020 România vor fi numele următoarelor țări: Portugalia, Turcia, Danemarca (țară gazdă), Austria, Suedia și Republica Cehă.

Cea de-a patra urnă conține doar două nume dintre cele 20 calificate la turneul final: Țara Galilor și Finlanda. Restul reprezintă bilețele pe care scrie ”Câștigătorul barajului A” (Islanda, Bulgaria, Ungaria sau România), ”Câștigătorul barajului B” (Bosnia și Herțegovina, Sovacia, Irlanda sau Irlanda de Nord), ”Câștigătorul barajului C” (Scoția, Norvegia, Serbia sau Israel) și ”Câștigătorul barajului D” (Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo sau Belarus).

De asemenea, site-ul UEFA oferă și posibilitățile de grupe:

Grupa A, găzduită de orașele Roma și Baku:

Frața/ Polonia/ Elveția/ Croația

Portugalia/ Turcia/ Austria/ Suedia/ Cehia

Finlanda/ Țara Galilor

Grupa B, găzduită la Sankt Petersburg și Copenhaga:

Belgia

Rusia

Danemarca

Finlanda/ Țara Galilor

Grupa C, găzduită la Amsterdam și București:

Ucraina

Olanda

Portugalia/ Turcia/ Austria/ Suedia/ Cehia

Câștigătorul barajelor A sau D

Grupa D, găzduită la Bilbao și Dublin:

Spania

Franța/ Polonia/ Elveția/ Croația

Portugalia/ Turcia/ Austira/ Suedia/ Cehia

Câștigătorul barajului B

Grupa F, găzduită la München și Budapesta:

Franța/ Polonia/ Elveția/ Croația

Portugalia/ Turcia/ Austria/ Suedia/ Cehia

Câștigătorul barajelor A sau D

Dacă românia câștigă barajul, ar putea ajunge, cel mai probabil, în Grupa C, conform sursei citate.

Tragerea la sorți EURO 2020 România: Cum s-a descurcat naționala în grupele preliminare pentru calificarea la Campionatul European

Jucatorii echipei nationala Romanieipozeaza inainte de inceperea meciului de fotbal contra selectionatei Insulelor Feroe din preliminariile Euro 2020, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, marti, 26 martie 2019. PAUL URSACHI / MEDIAFAX FOTO

Naționala României a jucat în grupele preliminare de la Euro 2020 cu Suedia, Insulele Feroe, Norvegia, Malta și Spania. Rezultatele mecurilor au fost următoarele:

Suedia – România (jucat pe 23 martie 2019): 2-1

România – Insulele Feroe (26 martie 2019): 4-1

Norvegia – România (7 iunie 2019): 2-2

Malta – România (10 iunie 2019): 0-4

România – Spania (5 septembrie 2019): 1-2

România – Malta (8 septembrie 2019): 1-0

Insulele Feroe – România (12 octombrie 2019): 0-3

România-Norvegia (15 octombrie 2019): 1-1

România – Suedia (15 noiembrie 2019): 0-2

Spania – România (18 noiembrie 2011): 5-0

În urma rezultatului dezastruos din ultimul meci cu Spania, Cosmin Contra și-a dat demisia din funcția de selecționer al României, fiind înlocuit, recent, de Mirel Rădoi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×